Așa cum Prosport a mai scris, Universitatea Craiova dorește să-l transfer pe Bogdan Mitrea, căpitanul de 34 de ani al celor de la Sepsi OSK.
Acesta este văzut de către Mirel Rădoi, cel care l-a debutat și în echipa națională, ca înlocuitorul urgent pentru Paul Papp.
Se pare că oltenii au înaintat deja o propunere oficială și le-au oferit celor de la Sepsi 100.000 de euro pentru transferul definitiv al fundașului central care evoluează pentru Sepsi din 2020.
Finanțatorul clubului din Sântu Gheorghe le-a răspuns oficialilor Universității Craiova prin intermediul Prosport și transmite că nu are de gând să-l cedeze pe Mitrea pentru suma p, pusă de olteni.
„În niciun caz nu vrem să-l dăm pentru suma pe care o vor ei…100.000 de euro. Asta în niciun caz. El are un preț de cumpărare stabilit în contract și doar așa ar putea pleca”, a spus Dioszegi pentru Prosport.
Transferul are șanse mici să se realizeze. Clauza de transfer pe care o are stipulată Mitrea în contractul său cu Sepsi este de 3 ori mai mare decât este oferta Universității Craiova.
„În urmă cu 2 ani, când a venit la Sepsi, el a insistat să punem o clauză de 300.000 de euro, dar și așa mi-ar părea foarte rău ca el să plece, pentru că este un jucător de baza”, a spus Dioszegi despre fundașul central care a mai evoluat pentru Viitorul, CSMS Iași și FCSB.
În doi ani petrecuți la Sfântu Gheorghe, Bogdan Mitrea a evoluat în 92 de partide pentru Sepsi OSK și a marcat 12 goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER